Compania americană Moderna susține că noul vaccin dezvoltat împotriva Covid-19 este are o eficiență în proporție de 94.5%, conform unor date preliminare colectate în urma testelor clinice, relatează BBC.Compania a mai precizat că va face demersurile pentru a obține aprobarea utilizării vaccinului în săptămânile următoare.
Datele vin chiar după ce Pfizer, o altă companie din SUA, a raportat rezultate promițătoare privind vaccinul anti-Covid. Ambii giganți farmaceutici au folosit abordări inovatoare și experimentale pentru dezvoltarea antidotului pe bază de ARN.
Analiza a fost bazată pe primele 95 de cazuri care au devenit simptomatice cu Covid-19 – dintre aceștia, doar cinci primiseră vaccinul, în timp ce ceilalți fuseseră injectați cu o substanță placebo. Informațiile arată și că au fost 11 cazuri grave de îmbolnăvire cu Covid-19, însă niciunul dintre acestea nu au fost la persoane imunizate cu vaccin.
„Eficiența acestui vaccin este remarcabilă. Este o zi grozavă”, a declarat Tal Zaks, directorul medical de la Moderna.
Încă nu se știe cât de mult durează imunitatea în fața virusului, după administrarea vaccinului, participanții la testare urmând să fie monitorizați în continuare pentru a afla un răspuns.
De asemenea, nu există încă date referitoare la eficiența vaccinului pentru grupele de persoane mai în vârstă, practic categoria cea mai vulnerabilă. Cu toate acestea, Zaks a declarat pentru BBC News că datele de până acum nu ar sugera că vaccinul își pierde din potență odată cu vârsta.
Unul dintre avantajele principale ale vaccinului dezvoltat de Moderna este faptul că nu are nevoie de condiţii de păstrare la temperaturi extrem de scăzute, ceea ce îl face mai uşor de distribuit. Moderna se aşteaptă ca vaccinul să fie stabil la temperaturi standard cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius timp de 30 de zile şi ar putea rezista chiar şi 6 luni dacă este ţinut la minus 20 de grade Celsius.
Cât de sigur este vaccinul ?
Moderna spune că nu au fost raportate efecte adverse severe, în afară de stare de oboseală, febră sau dureri musculare. Totodată, sursa citată arată că niciun medicament nu este 100% sigur, inclusiv paracetamolul.
„Acestea sunt efectele secundare care ar trebui să apară în cazul unui vaccin eficient care produce un răspuns pozitiv al sistemului imunitar”, a spus prof. Peter Openshaw, de la Imperial College London.
Citește și Klaus Iohannis: Vaccinul anti-COVID-19 va ajunge în România în primul trimestru din 2021
Moderna vs. Pfizer
Ambele folosesc aceeași abordare: injectarea unei părți a codului genetic al virusului pentru a provoca o reacție imună.
Datele din această etapă arată că cele două vaccinuri-candidat sunt extrem de asemnătoare: Pfizer asigură o protecție în jur de 90%, Moderna de aproape 95%.
Totuși, cifrele finale ar putea să fie modificate, având în vedere că procedura de testare este încă în derulare.
Vaccinul Moderna pare însă a fi mult mai ușor de depozitat, la o temperatură de doar -20 de grade pentru o perioadă de maxim șase luni și poate fi ținut într-un frigider standard pentru cel mult o lună.
Asta în condițiile în care vaccinul Pfizer trebuie păstrat la o temperatură de minus 75 de grade și poate fi ținut în frigider doar 5 zile.
Moderna speră să producă între 500 de milioane și 1 miliard de doze anul viitor.
Comisia Europeana are un acord cu Moderna pentru 80 de milioane de doze de vaccin, dar un contract nu a fost încă semnat.
Oficialii europeni au parafat înțelegeri cu AstraZeneca (400 milioane de doze), Sanofi/Gsk (300 de milioane de doze), Johnson&Johnson (400 milioane de doze), Pfizer BioNTech (300 de milioane de doze).
