laborator

Cinci inovaţii medicale din 2019 care au uimit lumea medicală. Partea III-Cel mai mare genom artificial funcţional creat în laborator

Anul 2019 a însemnat şi rescrierea codului genetic, ceea ce a dus la crearea în laborator a celului mai mare genom aritificial care a dat naştere unui organism funcţional. Reuşita a aparţinut unei echipe de cercetători de la Universitatea...

EXCLUSIV | Vaccinul „Cantacuzino” | MApN acuză ministerele Sănătății și Educației că nu și-au respectat angajamentele de investiții în modernizarea Institutului

Ministerul Apărării Naționale(MApN) reacționează public, la aproape doi ani de la preluarea Institutului, cu privire la întârzierile de relansare ale producției. Până în 2017, Institutul ar fi fost subfinanțat iar relansarea producției ar fi fost întârziată tocmai din cauza...

Un rezultat de laborator corect înseamnă un diagnostic corect. Cum alegi un laborator de încredere?

Analizele medicale te pot ajuta să depistezi la timp boli grave și astfel îți pot salva viața. Dar, după ce medicului de familie îți recomandă pachetul de analize în funcţie și de istoricul personal, ajungi la întrebarea "Unde îmi fac...

Premieră mondială: Mini-creierele create în laborator au început să „se trezească la viaţă”.

Recent, cercetătorii de la Universitatea California din San Diego au obţinut un succes mondial. Mai multe creiere minuscule dezvoltate in vitro din celule stem au început să aibă o activitate electrică asemănătoare cu cea a creierelor umane. Iar acest...

Studiu: alimentele care “hrănesc” celulele canceroase

Rezultatele preliminare ale unui studiu făcut pe şoarecii de laborator arată că reducerea drastică a unui amioacid provenit din alimentaţie ar putea duce la o „înfometare“ a celulelor canceroase. Acest lucru ar putea împiedica dezvoltarea tumorilor. Cercetarea a fost publicată...

Tehnica prin care îți poți schimba fața fără chirurgie plastică

O procedură medicală nouă și revoluționară, capabilă să schimbe fața oamenilor, ar putea înlocui operaţiile clasice, dureroase și invazive. Cu ajutorul curenților electrici și al matrițelor printate 3D, doctorii au descoperit cum să înmoaie și să remodeleze cartilajele, fără să...
- Advertisement -spot_img

Latest News

RECORD DE COVID| Un bărbat, pozitiv de mai bine de un an

Un bărbat din Turcia, în vârstă de 56 de ani, are cea mai lungă infecție continuă înregistrată cu COVID-19....
- Advertisement -spot_img