Acasă Articole Se ridică restricţiile! Anunţul momentului făcut de ministrul Sănătăţii

Se ridică restricţiile! Anunţul momentului făcut de ministrul Sănătăţii

0
sursa foto: gov.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că este posibil ca, începând cu luna martie, să se renunţe la numerose restricţii, cum ar fi renunțarea la certificatul digital sau la purtatul măștii la exterior.

Pentru că în doar câteva săptămâni am putea ajunge la o rată de incidență 1, similară celei de la jumătatea lunii decembrie, ministrul Sănătăţii a anunţat că am putea avea relaxări considerabile în țară. Printre cele mai importante se numără renunțarea la certificatul digital şi chiar ridicarea stării de alertă. Obligativitatea purtării măștii de protecție în interior va fi însă printre ultimele restricții care vor fi eliminate de autorități, a declarat, joi, într-un interviu pentru Digi24 Alexandru Rafila.

„Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, și probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem – un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie”,  a spus Alexandru Rafila.

Citeşte şi BA.2, noua versiune a Omicron. Cât este de periculoasă

„Restricțiile trebuie ridicate gradual. Oamenii trebuie să înțeleagă că au în continuare responsabilitate pentru semenii lor”

„Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea  măștii în interior”, a precizat însă Alexandru Rafila pentru aceeaşi sursă. „În rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior, dar lucrurile trebuie făcute gradual”, a subliniat oficialul Ministerului Sănătății.

Citeşte şi Masca FFP2 oferă 95% protecţie. Când devine ea periculoasă pentru sănătate

„În această primăvară vom ajunge la normalitate”

Tot ministrul Sănătăţii a anunțat aseară la Antena 3 că, în opinia sa, este posibil ca din luna martie spectacolele și alte tipuri de evenimente vor putea fi susținute cu prezenţa publicului la 50% din capacitatea sălii, iar din aprilie să se intre în normalitate. Anul 2022 va fi anul în care urgenţa de sănătate publică globală se va încheia, este de părere Rafila.

Opinia mea e că 50 la sută o să fie posibil din luna martie, 50 la sută prezenţă la spectacole sau la alte tipuri de evenimente şi, odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate în care prezenţa să fie similară cu cea din perioade de normalitate. Trebuie să păstrez o rezervă, eu pot să fac estimări, spre deosebire de alte persoane nu am certitudini, prefer să fiu mai rezervat, dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce priveşte activitatea socială, economică şi culturală”, a declarat Rafila pentru Antena 3.

Citeşte şi Premierul României | Vom reveni la normalitate de la 1 iunie. În ce condiţii?

Se ia în calcul renunţarea la certificatul verde de vaccinare

Întrebat cât mai durează până la renunţarea la acest certificat, Rafila a spus că în această săptămână va exista o discuţie la Lyon, în Franţa, pe această temă.

Va participa şi directorul regional al OMS şi sper ca ulterior să avem un punct de vedere comun. Este posibil să se renunţe. Nu va mai fi nevoie atunci când va scădea foarte mult transmiterea acestei boli. Din păcate, măsura nu poate fi unitară fiindcă şi nivelul de vaccinare este diferit între ţări, în momentul de faţă, şi atunci când va exista dovada că această boală este o infecţie banală care nu pune probleme sistemelor de sănătate şi numărul de cazuri se reduce foarte mult, cu siguranţă se va lua această măsură, cu o perioadă de tranziţie nu foarte lungă”, a explicat medicul Alexandru Rafila.

Citeşte şi Întrebări și răspunsuri despre vaccinarea anti-Covid în România. Tot ce trebuie să știi

„În Aprilie sper să fim în faza de totală normalitate”

Întrebat la Antena 3 despre ridicare restricţiilor, şeful DSU Raed Arafat a declarat că discuţiile în cadrul guvernului vor începe după data de 15 februarie. Dacă trendul descendent al transmiterii SARS-Cov2 se menţine, de Paşte am putea intra în normalitate.

„Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, bineînţeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a spus Arafat.
„Paştele este în aprilie, dacă nu mă înşel în 24, 25. Până atunci eu sper să fim în faza pe care o spuneţi dumneavoastră, dacă nu sunt surprize, eu sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate normalitate şi să convieţuim, în final vom convieţui cu acest virus, virusul nu va dispărea, dar vom convieţui, mai ales dacă rămâne predominantă Omicron care este mai contagioasă, dar este cu o virulenţă mai scăzută”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version