Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

0
sursa foto: Digi24

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. 9 pacienți au murit în urma tragicului incident şi peste 110 au fost evacuaţi. Pacienții au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare.

Flăcările au izbucnit la primul nivel al clădirii. De la nivelul ISU CONSTANȚA au fost mobilizate la locul intervenției 10 echipaje stingere, 1 descarcerare, 2 autoscări, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 1 spital mobil, 8 ambulanțe SMURD tip B2, 1 ambulanță SMURD tip C. Totodată, de la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit 10 ambulanțe.

De la ISU CĂLĂRAȘI au fost trimise în sprijin 7 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU IALOMIȚA  1 ambulanță SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple.

A FOST ACTIVAT PLANUL ROŞU ŞI ALB DE INTERVENŢIE

A fost activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale.  Şeful DSU, dr. Raed Arafat, s-a desplasat la faţa locului la cererea premierului Florin Cîţu.
Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean De Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU, anunță Ministerul Sănătății. La solicitarea acestuia au fost activate de DSP Constanța și unităţile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.

Întregul spital a fost evacuat iar incendiul a fost complet lichidat la ora 10.55.

Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: 

„În acest moment nu mai este niciun alt pericol, colegii sunt încă la fața locului, acțiunea este în dinamică, chiar dacă incendiul a fost eliminat la ora 10:55. Ca la orice incendiu se evaluează și se stabilește ulterior cauza. Cei de la fața locului au scos pacienți afară, dar o parte din pacienți au fost evacuați de personalul spitalului”.

În fața unității au fost aduse paturi de terapie intensivă și mașini de terapie intensivă, care sunt construite special pentru astfel de situații.

Un pacient a fost resuscitat chiar în curtea spitalului din Constanța.

SPITALUL A FOST CONSTRUIT ÎN 1938 ŞI SE AFLĂ ÎN SUBORDINEA PRIMĂRIEI

 „Spitalul este în subordinea primăriei, dar am activat planul Alb. Sunt ambulanțele. Nu este în subordinea președintelui CJ, dar suntem în contact în permanență cu cei care sunt la fața locului. Deocamdată, din ce știu, nu sunt victime și nu sunt răniți. Planul Alb înseamnă evacuarea UPU și a secției de terapie intensivă. Pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean. Se va face și o triere, cei în stare critică vor fi duși la terapie intensivă. Toate instalațiile sunt foarte vechi și ca atare trebuie să fim foarte atenți. O să ne mai întâlnim cu astfel de probleme, în spitalele vechi, a precizat Mihai Lupu, președintele CJ Constanța.

NEREGULI GRAVE, CONSTATATE ÎNCĂ DIN 2020

Într-un raport de control general făcut la secțiile ATI în anul 2020 după incendiul din Piatra Neamț au fost semnalate deficiențe grave la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Raportul arăta că constatat instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor nu funcționau iar verificările periodice de personal atestat erau absente.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat referitor la acest raport că s-au dispus soluții pentru rezolvarea unor probleme medicale. ISU poate comunica măsurile pe partea de prevenire a incendiilor, a spus el.

„Nu am primit nicio solicitare la videoconferințele cu managerii de spitale legat de spitalul din Constanța. Să avem încredere în autorități și în ISU ca să stabilim cauza incendiului. Fără a ști cauza, antamăm o anumită soluție sau alta.

Când știm cauza, știm cine a greșit și unde, dacă sunt cauze obiective sau subiective. Să vedem exact unde a fost produs incendiul. Dacă vorbim de ATI, e vorba de o secție cu supraveghere permanentă. Dacă cauza e legată de infrastructură, suprasolicitare de instalații, e o situație, dacă e alt motiv, e altă situație”, a afirmat ministrul pentru Digi 24.

PROCURORII FAC CERCETĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU INCENDIUL

Un dosar penal a fost deschis pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere. Dosarul a fost preluat de la parchetul judecătoriei de către Parchetul Tribunalului Constanţa.

 

 

sursa foto: adevarul.ro

SPITALELE ÎN CARE AU AVUT LOC INCENDII DIN NOIEMBRIE 2020 PÂNĂ ÎN 2021

14 noiembrie 2020 – Spitalul județean din Piatra Neamț, 10 morţi în incendiu, mai multe victime după
22 noiembrie 2020 – Incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca, fără victime
30 noiemnbrie 2020 – UPU Triaj, Spitalul Judeţean Arad, fără victime
4 decembrie 2020 -Spitalul Judetean Târgu Mureş
25 decembrie 2020 – Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Socola, a murit un pacient
2 ianuarie 2021 – Secţia de Psihiatrie a Spitalului Roman, evacuaţi 17 pacienţi
5 ianuarie 2021 – Spitalul de Psihiatrie Gătăia, nu au fost victime
29 ianuarie 2021 – Institutul Matei Balş, 4 morţi în incendiu, mai multe victime după

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.