Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România trage un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care o nouă amânare a examenului de rezidenţiat le poate avea asupra sistemului de sănătate din România şi anunţă continuarea protestelor.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu ştie când va fi organizat examenul de rezidenţiat, deşi propunerea este pentru 8 decembrie.
,,Îmi este greu să vă spun în acest moment când va avea loc examenul de rezidenţiat. Propunerea noastră de 8 decembrie rămâne valabilă. Vedem ce se întâmplă pe scena politică”, a spus Sorina Pintea.
De ce s-a amânat rezidențiatul
Sorina Pintea a explicat, într-o conferinţă de presă, că examenul de rezidenţiat a fost amânat la propunerea Ministerului Sănătăţii pentru că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a se putea susţine acest examen este nevoie de elaborarea a şapte ordine de ministru care ar fi trebuit să fie semnate şi de Ministrul Educaţiei.
Potrivit ministrului, trei dintre aceste ordine, conform legii, sunt comune cu Ministerul Educaţiei şi se referă la metodologia de organizare a concursului, la comisiile pe centre şi comisia centrală şi repartizarea locurilor şi posturilor pe specialităţi.
Citește și Examenul de Rezidențiat 2019 se amână până pe 8 decembrie! Peste 4.700 de locuri sunt blocate
Acuzații nefondate
Sorina Pintea a ţinut să precizeze că acuzaţiile conform cărora Ministerul Sănătăţii ar fi putut organiza mai repede acest rezidenţiat sunt nefondate.
,,Cel mai devreme s-au semnat pe 5 octombrie. Noi am solicitat un punct de vedere al juriştilor atât din Ministerul Educaţiei, cât şi din Ministerul Sănătăţii, Educaţia răspunzându-ne în scris că nu există nicio posibilitate ca aceste documente să fie semnate. Mi s-a mai spus că aş fi putut forţa trei ordine de ministru semnate doar de Ministrul Sănătăţii. Ordinele acestea nu mai erau legale dacă le semnam doar eu. Să spunem că acest concurs s-ar fi desfăşurat. Vă imaginaţi ce însemna ca un absolvent să facă o contestaţie. Se anula tot concursul.”, a mai spus Sorina Pintea.
Citește și Studenții la Medicină au intrat în grevă japoneză și sunt pregătiți de proteste
Studenții continuă greva
Din cauza acestei situații, mii de studenţi s-au alăturat grevei japoneze #Rezi şi câteva sute au protestat în stradă miercuri, în Cluj, Iaşi şi Craiova. Ei spun că este inadmisibil ca în România anului 2019 un examen vital şi viitorul unei întregi generaţii de medici să fie blocat de lipsa unei semnături, necesare finalizării unui ordin de ministru.
Astfel, studenţii din domeniul sănătăţii vor continua să protesteze şi să solicite cu fermitate tuturor instituţiilor implicate să identifice soluţii pentru soluţionarea de urgenţă a acestei situaţii, devenită deja o problemă de sănătate publică.
Peste 5.000 de absolvenţi nu vor intra pe piaţa muncii pe 1 ianuarie
Aceștia vor fi puşi într-o situaţie financiară gravă pentru că nu vor avea posibilitatea obţinerii unei surse de venit până la susţinerea examenului şi intrarea pe piaţa muncii, fiind nevoiţi să fie susţinuţi în continuare de familii.
Pierderea financiară, pentru întreaga generaţie de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de lei, potrivit Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România.
Pentru mulţi studenţi, facultatea de Medicină a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor şi a familiilor, fiind acum trădaţi de sistemul care nu le oferă nicio satisfacţie după 6 ani de studiu, mai spun studenții de la Medicină.
Citește și Ce-și doresc medicii de la noul ministru al Sănătății. ,,Nu trebuie să mai băgăm gunoiul sub preș!”
