În ultimele 24 de ore au fost 6.481 de cazuri noi de coronavirus, cu peste 1.000 de infecții mai mult decât cu o zi în urmă. Este cea mai mare creștere de la o zi la alta și un nou record absolut al infecțiilor cu coronavirus. Alți 83 de români au murit după ce s-au infectat cu virusul Sars-Cov-2. La ATI sunt 868 de pacienți COVID.
Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
Citește și:Reguli noi pentru pacienții cu coronavirus. Schimbările anunțate de Ministerul Sănătății
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Crește rata infectărilor cu coronavirus în mai multe județe. Sălaj depășește rata de 4 cazuri la mia de locuitori.
![]()
*Notă rectificativă: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a rectificat incidența aferentă zilei de ieri, 28.10.2020, care a fost comunicată eronat către CNCCI, în urma unei erori de redactare. Astfel, indicele în cazul Municipiului București pentru data de 28 octombrie 2020 a fost de 3,49‰, și nu de 3,81‰ așa cum a fost comunicat inițial.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Citește și:Iohannis: Avem 3.065 de paturi de Terapie Intensivă pentru toţi pacienţii
Până astăzi, 6.764 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Dintre acestea,
- 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani,
- 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,
- 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani,
- 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani
- 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.987 la cerere.
Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
